Poezii crestine #Dragostea lui Dumnezeu

Peste copaci, luna se-nalță lin. Ca iubitul meu frumos, fără cusur. Iubitul meu, o, unde ești? Lacrimi îmi curg acum. Îmi auzi strigătul?

Gestionarea lui Dumnezeu e pentru-a câștiga oameni ce I se-nchină, I se supun. Omenirea, de Satan coruptă, nu-l mai privește ca pe-un tată. Fața lui urâtă ei o știu, o resping și acceptă judecata, mustrarea lui Dumnezeu.

Când omenirea era plină de murdărie, în neascultare până la un punct, Dumnezeu a trebuit să o distrugă conform principiilor și esenței Lui. Dumnezeu i-a disprețuit pe oameni pentru că I s-au opus.

Dumnezeule, cuvintele Tale, la Tine m-au readus. Accept să mă formez, zi și noapte, în Împărăția Ta. Atât de multe-ncercări și dureri, atât de multe necazuri. De multe ori am plâns și inima mi s-a sfâșiat, de multe ori am căzut în capcana lui Satan.

Dumnezeu speră că mai mulți oameni vor studia cu-atenție când se confruntă cu lucrarea și cuvintele Lui, primind aceste cuvinte importante cu o inimă pioasă. Să nu urmezi pașii celor pedepsiți. Să nu fii ca Pavel, care știa calea adevărată, dar a sfidat intenționat, a pierdut jertfa pentru păcat.

Nimeni nu e conștient de sosirea lui Dumnezeu, nimeni nu-L întâmpină. Chiar mai mult, nimeni nu știe tot ce va face, tot ce va face El. Viața omului rămâne neschimbată; aceeași inimă, zile obișnuite.

Dumnezeu a creat omenirea; chiar dacă omul a fost corupt sau dacă-L urmează, Dumnezeu îl tratează ca drag Lui sau, cum ar spune omul, rudele-I cele mai dragi. Omenirea nu-i o jucărie pentru El. El e Creatorul, iar omul creația Lui.